CRISTIAN SIMA – Cine este brokerul care a înșelat VIP-urile din România

CRISTIAN SIMA - Cine este brokerul care a înșelat VIP-urile din România
Publicat: 11/10/2012, 17:24

CRISTIAN SIMA este unul dintre cei mai cunoscuți brokeri din România și șeful Bursei Sibex din Sibiu. Doctor în matematică și cu câțiva ani de practică pe piețele de capital din Italia, Franța și de la Londra, conform CV-ului public, CRISTIAN SIMA a fost unul dintre primii investitori locali care a deschis o firmă de brokeraj dedicată piețelor internaționale. WBS Holding, firma pe care Sima a înființat-o în 1997, investea pe bursele internaționale și pe piața valutară Forex.

În 2007, CRISTIAN SIMA a fost pentru câteva luni membru în Consiliul de Administrație al Bursei de Valori București (BVB). A plecat însă cu scandal, după ce au apărut înformații că Sima ar fi colaborat cu Securitatea în perioada comunistă. Dan Paul, președintele Asociației Brokerilor și vicepreședinte al BVB în acea perioadă l-a acuzat pe Sima că a încercat să preia controlul BVB deși legea pieței de capital nu dă voie nici unui acționar să dețină mai mult de 5% din capitalul bursei. După acest episod, Sima și-a vândut acțiunile la BVB și și-a îndreptat atenția către Sibex. El a mai avut în 2010 o tentativă de a candida la președinția BVB, dar nu a obținut suficiente voturi, scrie Ziarul Financiar.

CRISTIAN SIMA a mai fost implicat și în alte afaceri. El a fost acționar alături de Dan Pascariu, președintele UniCredit Țiriac Bank, și arhitectul Adrian Lustig în firma Romfelt Real Estate, care a devoltat un proiect rezidențial – Doamna Ghica Plaza, controlat în prezent de fondul de investiții estonian Aktiva. În această firmă este acționar și avocatul Călin Zamfirescu, socrul fostului ministru al Justiției, Cătălin Predoiu.

Complexul a fost dezvoltat pe terenul fostei fabrici de pâslă Romfelt, din zona Obor, pe care CRISTIAN SIMA a preluat-o de pe bursă în 1998. El a dat fabrica salariaților și a rămas cu terenul.

CRISTIAN SIMA a mai deținut și o participație de 9% în portalul de știri Hotnews.ro, pe care a vândut-o în septembrie.

Studii CRISTIAN SIMA:
1985 – Licențiat în Matematică – Universitatea București
1986 – Master în Matematică – Universitatea București
1992 – Doctor în Matematică – Scuola Normale di Pisa
1992-1993 Facultatea de Științe Economice și Bancare

Lucrări și publicații CRISTIAN SIMA:
On a Possible Converse of the Lagrange Theorem in R**n – 1982, Revue Roumaine de Mathematiques Pures et Appliquees
AF Algebra and Their Bratelli Diagrams – 1986, American Mathematical Monthly
K-Theory for Connes Representative Groups – 1992, Annuario di Scuola Normale di Pisa

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Detaliu scandalos în legea contra drogurilor la volan. Ce vor fi obligați să facă șoferii
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Anestezicele ar funcționa prin inducerea haosului în creier